Copiii dispăruți în zona Vârfului Moldoveanu și tatăl lor au fost găsiți

Copiii dispăruți în zona Vârfului Moldoveanu și tatăl lor au fost găsiți

Cele trei persoane căutate în zona Vârfului Moldoveanu, respectiv doi copii de 6 și 10 ani, și tatăl lor, au fost găsite într-o poiană din apropierea muntelui.

Șeful Salvamont Nucșoara, Valentin Retevoi, a declarat că atât cei doi copii, cât și tatăl lor sunt teferi.

„Tatăl ne-a spus că a decis să rămână în acel loc, într-o poiană, având în vedere că nu s-a întâlnit cu grupul, așa cum era stabilit”; a spus Retevoi.

Șeful Salvamont Nucșoara, Valentin Retevoi, a declarat, joi noaptea, corespondentului MEDIAFAX că salvamontiștii din Nucșoara au plecat în acțiune pentru căutarea a doi copii, de 6 și 10 ani, dar și a tatălui acestora, care sunt dispăruți. Mama minorilor este cea care a sunat după ajutor.

Retevoi a spus că cei trei făceau parte dintr-un grup de 40 de persoane care au urcat, joi, pe munte spre Vârful Omu. În zona lacului denumit Iezerul Tringhiular, copiii au spus că nu mai pot înainta și au rămas cu tatăl lor.

„Mama s-a dus cu grupul pe Vârful Omu, iar tatăl a rămas cu copiii, urmând să se întâlnească toți în Valea Rea, de unde au și pornit. Grupul a revenit, dar cei trei nu erau. S-au dus unde erau cazați și nu erau nici acolo. Am trimis deja o echipă, iar altele se pregătesc să intervină pentru căutarea celor trei persoane”, a declarat Retevoi.

Potrivit sursei citate, în zonă nu este semnal la telefonul mobil.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×